9. Lupta cu mine


Acesta parte a povestii este una dintre cele mai personale si dure. Am descoperit o noua latura a mea, de care nu sunt mandra. Viata te invata multe, treci prin multe, experimentezi relatii, mancaruri, tarii, continente, viata in sine. Am povestit in articolul anterior cat de mult trebuia planificata viata noastra in functie de ciclul meu menstrual. Acum ca ati ajuns pana aici, veti intelege lupta si schimbarea pe care inclusiv eu, am acceptat-o greu.
Ne-am casatorit in 2013, iar in 2014 ne-am mutat la Sibiu. Focusul era pe cariera (rad – aveam o simpla functie de asistent manager), asa ca un copil nu avea ce sa caute in poveste. Dupa cateva discutii, hotaram, impreuna cu G., ca in primavera lui 2015 renunt la anticonceptionale, desi stiam ce presupune asta, si vom face un copil, dupa concediul mult visat in Zakynthos. Copilul nu aparea, in schimb durerile au inceput sa isi faca de cap, vizitele la ginecolog s-au inmultit, iar doza de medicamente a crescut. Intrebarea: “Pe cand un copil?”, o primeam in continuare, iar raspunsul il dadeam intr-un mod nu foarte politicos, ba din contra, rautacios, ceea ce nu ma caracteriza. Ma durea fiecare status de pe Facebook care anunta o noua sarcina, fiecare poza cu un bebe mic si dragut, fiecare cuplu cu copil era pentru mine un motiv de gelozie, ura si o gramada de sentimente negative. Am ajuns sa evit anumite persoane pentru a nu le face lor, cat si noua, rau.

Discutii despre copil am avut cu G. Chiar daca cunosti pe cineva de atatia ani si discuti despre orice foarte deschis, la noi o discutie despre sarcina, era un subiect tabu. Imi era rusine sa ma uit la G. si sa ii spun ca mi-a venit menstruatia din nou. Fiecare picatura de sange, pentru mine a fost un chin. A fost momentul in care organismul imi reamintea ca este mai puternic decat orice dorinta de-a noastra. In decembrie 2015, in Ajunul Craciunului ma simteam ametita, aveam greturi, pofte, iar in mintea mea o posibila sarcina era explicatia pentru aceste stari. Surpriza, menstruatia mi-a venit, iar furia si dezamagirea crestea in mine. Am inceput sa folosesc si teste de ovulatie, chiar daca nu aveam in datile in care le foloseam, 2 liniute pentru a confirma ovulatia, pentru mine nu era un semnal de alarma. Ma minteam ca poate nu am ales ziua potrivita, oricum nu stiam ce presupune ovulatia si cat era de importanta pentru o sarcina. La inceputul lunii februarie am avut din nou aceste stari. Tin minte ca am sunat-o pe mama plangand ca nu inteleg ce se intampla cu mine si aveam impresia din nou ca sunt insarcinata. Am hotarat sa vizitez un alt ginecolog si un gastroenterolog pentru a vedea ce se intampla cu mine. Stiti deja din partea cu ginecologul deznodamantul si faptul ca ziua de 13 iunie 2016 a insemnat pentru mine ziua in care lumea din jurul meu s-a prabusit.

Dupa acea veste, am ajuns la concluzia ca nu imi am rostul pe lume, ca menirea mea ca si femeie de “a ma inmulti” si de a da viata unor oameni, nu o voi putea indeplini. E urat ca la 28 de ani sa primesti o astfel de veste si sa fi in stare sa “functionezi” in parametri normali. Psihic simteam cum incep sa ma descompun, la job parca nu mai dadeam randament, nu mai aveam aceeasi dorinta de a ma afirma, de a ajuta, de a fi optimista, vesela si cea responsabila cu starea de bine. Nu intelegeam de ce mi se intampla toate acestea mie. Incet, cu ajutorul unor foarte buni prieteni am inteles ca nu sunt eu de vina, nici macar Dumnezeu nu este, ci faptul ca suntem imperfecti m-a adus aici. Cuvintele lor incurajatoare ar fi trebuit sa imi dea putere, dar mintea mea nu voia sa treaca peste ceea ce cu greu am inteles. Boala asta am mostenit-o genetic si la un moment dat, oricum se manifesta, poate mai grav decat a facut-o pana acum. Nu e vina mamei mele, nici a bunicii, nici a stabunicii. Si ele au suferit la randul lor. Este genetic, iar odata cu globalizarea si dezvoltarea industriei, mediul inconjurator s-a degradat si fiecare boala se manifesta mult mai urat si mai devreme decat o facea acum 50 de ani.

Boala asta m-a schimbat ca si om, si nu o spun numai eu, ci si persoane din jurul meu care m-au cunoscut inainte ca ea sa imi dirijeze viata. Am ajuns in acel moment in care am refuzat timp de 9 luni sa ne vedem cu prietenii nostri pentru simplul motiv ca ea a ramas insarcinata. Imi era ciuda cand am aflat si mi-a trebuit mult timp sa inteleg si sa accept ca nu este vina ei pentru ca eu nu puteam concepe un copil. Pe fiecare fiinta umana pe care o vedeam cu burta, simteam o gelozie imensa, pe care din pacate am transmis-o si lui G. Intr-un final am avut discutia in care el m-a asigurat ca este mult mai important ca eu sa fiu sanatoasa decat un copil. Este atat de important sa ai langa tine o persoana care sa te sustina si care sa simta ceea ce simti si tu. Fara el imi era mult mai greu. Ii multumesc lui Dumnezeu de fiecare data cand am ocazia, ca mi l-a scos in cale.

Simteam cum se scurge viata din mine. Incercam sa ma regasesc, dar preferam sa pierd lupte, sa ma inchid in casa, in mine, sa ma prefac ca lumea nu exista. Lumea se rezuma la suprafata apartamentului in care locuim. Aici nu exista femei insarcinate, copii simpatici, lume curioasa si rautacioasa. Este greu sa povestesc acum cat de greu mi-a fost si prin ce stari am trecut. Acum, cand sunt bine si sunt optimista ca totul va fi bine. Dar incerc sa va transmit acea stare de atunci.

De prin liceu am fost fascinata de psihologie, ma gandeam sa devin psiholog. Dar am ales Sociologia din motive financiare. In acea vreme era un must sa faci Psihologia. La facultate, am avut si cursuri de psihologie, iar cum cele doua domenii au puncte commune, am inteles mult mai bine unele lucruri. Mintea umana este asa de inteligenta incat nici nu ne dam seama. Dupa sirul de vesti primite am refuzat sa ma gandesc la ele. Le-am ignorat in mod constient, insa in cele din urma ele au iesit la suprafata si m-au distrus. Cel mai urat moment din calatoria mea, a noastra, legata de endo, a fost in concediul din vara lui 2016.

Au trecut nici doua luni de cand aflasem ca nu pot concepe pe cale naturala, ca as putea sa incep maine FIV, si am primit foarte multe sfaturi si incurajari la acel moment, simtindu-le inutile. Ma durea tot, dar parca imi era asa de greu sa vorbesc despre asta incat era mult mai bine sa ma prefac ca nu exista. Noi oamenii, in unele momente preferam sa nu vorbim despre anumite lucruri in ideea in care daca nu le rostim, problemele nu exista. Ei bine, nu este asa. Pe G. l-am avut alaturi de mine inca de la inceput. In ziua in care am aflat ca nu pot concepe pe cale naturala, am inceput sa plang si acasa si printre lacrimi i-am spus lui G. cea mai mare frica a mea. Imi era frica sa nu ma paraseasca pentru ca stim ca in unele momente, unele persoane in loc sa duca o lupta, prefera sa o abandoneze sau sa fuga. Il cunosc de atatia ani, insa nu stiu niciodata cum va reactiona intr-o situatie stresanta, mai ales intr-una care implica viitorul nostru. Mi-a promis ca nu ma va parasi, nu este felul lui de a fugi de responsabilitati si sa ma lase cand as avea mai mare nevoie de el. Totusi, subiectul endo era unul tabu. Nu vorbeam prea des, nu il vedeam dornic sa stie mai multe, era suficient ceea ce ii povesteam eu, fara sa puna vreo intrebare. G. avea stresul lui, masina, care nu a avut parte de un mecanic bun, sa o diagnosticheze corect si sa ii faca “operatiile” necesare pentru o buna functionare. La un moment dat aveam impresia ca pentru el era mai importanta masina decat eu. Oricum nervii dospeau in mine si fiecare cuvant ma facea sa explodez, sa ma iau de el cu sau fara motiv. Ne planificasem un concediu la mare cu masina, iar principala lui grija era masina si nu eu. Acum daca stau sa ma gandesc, eram geloasa inclusive pe o masina.

Am hotarat sa mergem si pana in Balchik sa vedem Gradina Reginei Maria. Inca de dimineata masina era in discutie. Eu nu am mai suportat si am izbucnit. Am dat pe afara cu urlete, plansete, trantit tot ce am apucat, amenintari urate, ce mai, un scandal in toata regula. Pacat de locul in care am izbucnit, si acum radem de comportamentul infantile avut. Toata cearta asta a umbrit concediul nostru, a fost cea mai urata pe care am avut-o vreodata, dar m-a ajutat sa il inteleg si pe G., cat de greu ii este si lui, ca si el are nevoie de sustinere si intelegere, ca la urma urmei si el era implicat in povestea noastra. Dar a inteles si G. cat este de important sa comunicam.

Cateodata suntem asa de egoisti incat uitam ca nu suntem singuri, mai ales cei care suntem intr-o relatie trebuie sa intelegem ca pentru a avea sustinere trebuie sa sustinem si noi la randul nostru persoana care este alaturi de noi. Nu putem astepta ca ei sa ne ghiceasca gandurile, trebuie sa ii ajutam si noi sa inteleaga ca ne este greu. Pe mine boala asta m-a schimbat aproape complet. Acum, dupa operatie sunt o alta persoana, ceva intre ceea ce am fost, optimista si visatoare, si in ce m-a transformat boala, negativista si rautacioasa. Acum sunt realista si increzatoare, cu ajutorul unui stil de viata conform bolii si lui G., ne vom indeplini dorinta de a fi si noi parinti, bineinteles nu trebuie sa uitam importanta credintei de orice natura. In cele din urma, in povestea mea si in lupta cu mine a invins binele.

Imi cer scuze pentru fiecare gand urat care mi-a trecut prin minte, pentru fiecare sentiment negativ care m-a facut o fiinta rea, dar sunt momente in viata in care oricat incerci sa controlezi ce simti, nu reusesti. Stiu ca sunt si alte fete care au trait sau poate traiesc aceste sentimente, ele nu trebuie judecate, ba din contra trebuie ajutate. Nimeni nu poate sa spuna “te inteleg” pana nu a trecut prin acea incercare. Nu poate sa spuna decat un simplu “imi pare rau” cu speranta ca acel “imi pare rau” se refera la faptul ca treci prin ceva prin care nu ar trebui sa treci.

Anunțuri

Un gând despre &8222;9. Lupta cu mine&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s