All we need is love


Se spune ca perfectiunea nu exista, insa eu cred ca am parte de ceva apropiat perfectiunii.

Intr-o zi oarecare, la o vizita la cosmetica, unde discutam cu cosmeticiana despre nunta i-am spus ca, as imbraca inca o data rochia de mireasa. Ea curioasa m-a intrebat daca as alege aceasi persoana de sot? Ezitand parca putin, am zis da. Continuand povestile despre nunta, luna de miere, concediu si alte si alte povesti ce sunt spuse in astfel de ocazii, am ajuns sa discutam din nou despre sotul meu (ciudat, nu cred ca o sa ma obisnuiesc sa ii zic asa, mai am nevoie de timp!). Ii povesteam Xuleascai cum nu aveam apa calda si sotul meu a uitat sa imi spuna acest aspect. Desi el a spalat vasele, cu apa rece, nu s-a gandit sa imi zica si mie ca nu se incalzeste apa. Xuleasca intreaba: Sotul tau spala vasele? La care eu, da, spala vasele, face de mancare, face curatenie, spala haine, cand e cazul le si intinde, face de toate. Wow, ce norocoasa esti, la care eu . . . acum intelegi de ce l-as alege tot pe el de sot si a doua oara. Cand mi s-a zis din nou ce norocoasa sunt am realizat de fapt ca sunt, chiar sunt cea mai norocoasa femeie din lume. Am un sot pe care nu pot sa il descriu, pentru ca este … nu vreau sa intru in clisee.

In 2006 cand ne-am cunoscut avea parul lung, un stil vestimentar sport, 75 de kg la 182 cm, cu nimic special fata de altii, dar pentru ca eu aveam nevoie de cineva, am zis ca bun e, fara sa stiu ce comoara am descoperit. La inceput, fiind o copila proasta nu apreciam ce aveam langa mine, insa cum trecea timpul asa descopeream si unele lucruri pozitive, nu doar aspectele negative la el. La inceputul anului 2007, dupa un an de relatie, momentul in care infatisarea mea s-a schimbat radical, am hotarat ca e cazul si pentru el sa faca o schimbare radicala, asa ca, influentat putin, i-am tuns coada. Asa am descoperit cat de mult poate schimba parul, sau cum e aranjat parul, un om. Era … nu imi gasesc cuvintele sa il descriu … cu totul alt om. Era si mai frumos. Anii incet treceau, relatia evolua, cu mici sau mari certuri, cu momente picante, sau plictisitoare, era ceva ce nu credeam ca va ajunge la ceva oficial. In momentul in care am ajuns si eu studenta, ambii am avut mai mult timp, mai multa libertate, un nou oras de descoperit si de cucerit, noi prieteni si noi provocari. Le-am trecut si pe acestea si am ajuns unde am ajuns, consider ca pe fortele proprii,si luptand pentru ceea ce vroiam. Astfel am descoperit ca sotul meu este un om meticulous, fixist din anumite puncte de vedere, dar cam unic, cel putin in cercul de prieteni, cunostinte. Acest om, isi facea singur de mancare, cand avea nevoie de ceva facea economii si cumpara acel ceva, era si este un om pe care trebuie sa il legi de tine ca sa nu il pierzi niciodata. Impins de la spate si oarecum si cu o dorinta de-a lui sa devina independent finaciar ne-am angajat. Primul loc de munca, serios, pentru amandoi a fost un fast-food, unde lucram amandoi, incercand sa ne convingem sefii sa ne puna in acelasi ture, ca sa avem si mai mult timp impreuna. A fost si acea perioada un nou moment in care am descoperit si alte aspecte pozitive legate de acest om. Locul de munca, a adus dupa sine si momentul in care ne-am mutat pentru prima data impreuna. A fost inceputul partii serioase a relatiei. In aceasta parte am descoprit un om obsedat de curatenie, de ordine si unele aspecte pe care din partea unui barbat nu le astepti. Tot aici din pacate am descoprit si partea in care omul nu poate zice nu si nu poate sa isi sustina ideea, sa apere ce e al lui, dar totusi era un mic detaliu pe langa toate celelate. Am uitat sa precizez, cat era de grijuliu, uneori romantic, atent, e omul care te asculta cand e momentul, dar din pacate el nu avea suficient curaj sa spuna ce are de spus. Are o frica de a vorbi despre el foarte ciudata, sau poate faptul ca eu vorbesc asa de usor despre mine, despre tot ce se intampla cu mine ma face sa cred ca lui ii era mai greu sa faca la fel. Dar si acest aspect l-a schimbat de-a lungul acestor ani, acum macar daca il doare tare ceva, sau daca il intrebi ce are, cu greu dar iti raspune, e un mic pas inainte, pe care il apreciez, stiu ca atuci cand ma astept mai putin, va fi exact cum mi-l imaginez. Primul loc de munca, al doilea, al treilea … ah, da al doilea, a fost un nou pas important in relatia noastra. Doi oameni, care tot timpul liber si-l petreceau impreuna, totul era impartit la doi, au ajuns sa fie pus in fata momentelor in care distanta ii despartea. Prima plecare, am crezut ca nu se va termina cu bine, erau momente, cand totul se clatina, faptul ca nu eram rasfatata, ca nu era nimeni acolo, m-a facut sa gresesc, greseli, care insa mi-au fost iertate, pentru ca nu erau grave. Erau mici capricii a unei copile, putin proaste, da am evoluat si eu. Am ajuns sa experimentam si distanta, pentru prima oara si din pacate, distanta a durat o vara intreaga. Vara care mi-a aratat din nou ce om am langa mine, care inchide ochii poate prea des, lasa prea mult de la el, si care poate in continuare nu lupta pentru ce este a lui. Dar lucrurile s-au schimbat, sau nu? Evident ca s-au schimbat pentru ca noi am inceput sa ne maturizam, sa ne ajutam unul pe altul sa evoluam. Eram deja una si aceasi persoana, care deja, fara se isi dea seama de mult se gandea la doi, nu doar la sine. Nu zic, au fost momente in care imi venea sa las totul balta, cred ca si el a experimentat astfel de momente, nu de alta, dar s-a ales cu o nebuna langa el. Sunt o persoana incapatanata, cateodata egoista, rea, rece, indiferenta, dar in acelasi timp ma atasez de oameni foarte repede si da am sentimenul ca acel om imi apartine si oarecum este al meu. Stiu ca suna ciudat, dar nu luati cuvintele asa cum sunt scrise, cititi si printre ele. Asa ca noi doi am ajuns sa fim unul, iar eu imi puneam multe intrebari, care cateodata strica armonia “unului”. De ce un om asa de bun ca sotul meu, asa de chips, frumos, … gata, gata, ca iar o dau in clisee, are o relatie cu mine, o persoana oarecum total opusa, care nu este chiar asa de frumoasa ca el, care are destule defecte, de ce totul merge inainte? Raspuns insa e in toate cuvinte de mai sus, si da extremele se atrag, pentru ca trebuie sa se completeze unul pe altul, trebuie sa fie una si aceasi persoana. Astfel am ajuns ca eu sa adopt unele lucruri pozitive de la el si viceversa, iar el din pacate mi-a preluat unele obiceiuri proaste. Eh, asa am ajuns sa fim o familie la urma urmei, daca am fi ambii la fel de buni, rai, frumosi, urati, nu am fi ajuns aici, aici fiind mometul in care eu invat sa ii spun … sotul meu.

Te iubesc, iubesc faptul ca esti atent cu mine, ca imi accepti defectele, calitatile, ca ai devenit mai lenes. M-ai invatat unele lucruri pe care nu credeam ca ma vor pasiona vreodata, am invatat in toti acesti ani si sper sa mai invat si in anii in care urmeaza, multe lucruri de la tine, si sper, ca si tu de la mine. Vreau asa cum am fost pana acum sa fim si de acum incolo, unici, cum numai noi putem fi, insa in acelsi timp stiu ca vom evolua, mai frumos decat am evoluat pana acum, pentru ca suntem unul.

Cu drag,

Scumpa ta sotie

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s